Uneori ...

      Mi se întâmplă uneori să mă trezesc dimineața, dar să nu am dorința de a deschide ochii. Pur și simplu aș prefera să stau întinsă pe pat, cu ochii închiși, ore întregi cu gândul la ”nimic”.
      După o luptă cu mine însămi, mă trezesc în totalitate. Fără să spun un cuvânt nimănui, îmi iau micul-dejun și revin la poziția inițială - de a face ”NIMIC”.
      Nu mai știu ce gândesc sau ce spun, pur și simplu - supraviețuiesc. Deschid paginile mele de socializare și tot ce văd e o întrecere; Întrecerea ”Cine are poze mai ”krutîie” ! Cine adună mai multe like-uri, sau comentarii!”. Atâta ipocrizime începe să mă dezguste, așa că prefer să închid tot.
      Jumătate de zi e risipită în zadar. În următoarele clipe, cineva din prieteni vrea să mă scoată din casă. Oricât de palpitantă e propunerea, simt nevoia să spun un NU hotărât.
      Urmează orele lungi în care ascult ce-mi place! Ce-mi place - adică ce celorlalți nu le place! Mdaa! Am spus-o! Piesele lacrimogene, piesele triste, piesele care le numesc FRUMOASE.
      Încep să regret că am refuzat oferta prietenilor.
      La cină, privesc nedumerită în jur, schimb două vorbe reci cu familia, și mă retrag calm în camera mea.
      Se mai încheie o zi, și îmi spun cu încredere: ”Mâine va fi mai bine!”
      Toți mă privesc ciudat, dar într-ucât acest ”uneori” se repetă, devine o obișnuință pentru mine, și pentru cei din jur. Schimbări pe care eu le numesc ”negative”, zile cărora le spun ”fără dispoziție”, momente care le consider ”nereușite”.

Joy Williams - One of those days!

No comments:

Post a Comment