Foggy Way - Misty Thoughts.


 În această dimineață am avut ocazia să merg singură, fără prieteni sau colegi,  de acasă până la școală..... să merg în adevăratul sens al cuvântului.....
La început de drum eram puțin nedumerită, cu gândul undeva departe. După primii pași, am observat că nu e o dimineață ordinară. Nu vedeam nimic 10 metri înaintea și în urma mea. Era ceață. Mi-am zis: ”Nu văd pe nimeni - și nimeni nu mă vede pe mine. Cât de bine sună asta!” Parc-aș fi fost o stafie tristă pierdută pe un drum pustiu. Era liniște. O liniște tulburătoare, care se întrerupea din când în când odată cu trecerea unor mașini. O liniște profundă.
  Pe la jumătate din drum, gândurile au început să curgă aprige și nenumărate în mintea mea de-acum zăpăcită. Până și liniștea din jur mi se părea zgomotoasă, cruntă, dar în același timp deosebit de plăcută. Timpul trecea mai repede ca niciodată, iar în momentul în care mi-am dat seama că mai e atât de puțin până intru în școală mi-am zis că este foarte important să ne rezervăm din când în când timp pentru ”a gândi”. A gândi calm, și a analiza situația în care ne aflăm: cine ne sunt amici, cine ne sunt dușmani, ce avem de făcut astăzi și în zilele următoare, ce ne-ar plăcea să facem sau ce trebuia să facem.

    Am intrat în școală și m-am trezit la realitate: din nou aglomerație, din nou gălăgie...

No comments:

Post a Comment