Te consideri nefericit? Mai gândeşte-te.




 Săptămâna asta s-a întâmplat să ard o tigaie. Nu-i mare noutate pentru cei ce mă cunosc. Mi s-a mai întâmplat.
 Recunosc: nu eram foarte supărată când am văzut "tigaia făcută aproape scrum". Mă întrebam de ce nu simţeam o piatră pe inimă? Evident - eram conştientă că vina era de partea mea în totalitate, şi îmi tot repetam că sunt o căscată, dar la urma urmei era doar o tigaie, ...o tigaie făcută scrum din cauza mea, .. o "mică greşeală". Din greşeli învăţăm, şi poate că trebuia să ard şi acea tigaie ca să fiu mai atentă înainte de a ajunge să dau foc casei. :)) Acum mă gândesc că ar fi putut fi mult mult mai rău de atât.

  Doar în această săptămână neîncheiată au decedat 2 persoane din localitatea mea (chiar de prin vecinătate). Ambele persoane au fost luate pe neaşteptate în toiul petrecerii:
> Un băiat tânăr, frumos, se grăbea să sărbătorească cu alţi doi amici cei 24 ani abia împliniţi, dar a pierdut controlul volanului şi a decedat.
> Pentru un bărbat de 50 ani, cu familie, copii, casă şi serviciu, au fost nevoie doar de 5 minute ca să i se facă rău  în  timp ce dansa, în mijlocul unei nunţi şi să moară.
  Sunt îngrozită. Ar trebui să ne considerăm norocoşi şi să fim fericiţi că suntem în viaţă. O fi sunând absurd, dar nu se ştie când şi din ce parte te loveşte o maşină, o durere neaşteptată sau o boală incurabilă. Analizând reacţiile pentru fiecare caz nefericit, am observat că femeilor le este mai uşor să treacă peste momente nefericite de genul acesta. Nouă, păriţii feminine, ne este permis si chiar specific să plângem sau să ne spunem tot ce avem pe suflet. Nici bărbaţilor nu le sunt interzise aceste lucruri, dar s-ar cam pierde sensul cuvântului "bărbăţie", şi chiar dacă pot fi afectaţi în măsură mai mare decât partea feminină, ei trebuie să fie puternici. Mi se pare incorect, aproape la fel de incorect ca şi faptul că femeia trebuie să treacă prin durerile uluitoare ale unei sarcini în timp ce bărbatul trebuie doar s-o consoleze. În viaţă totu-i relativ, tot se compensează.


  Se pare că părinţii au fost tare supăraţi când  au văzut tigaia (spre deosebire de prima dată când am ars o tigaie), ziceau ceva de încredere, de 16 ani ... ei bine, nu-i pot contrazice cu nimic. Au dreptate, ştiu că am greşit, dar n-am să mint că-mi pare rău că a ieşit aşa. Putea fi mult mai rău. Fii recunoscător pentru ce ai!

No comments:

Post a Comment