De ce nu-mi pare rău că am ales colegiul?



 După ce toată vara am mârâit că vreau să merg mai repede la colegiu, să-mi cunosc noii colegi și profesori, iată-mă la colegiu după 27 de zile: răcită, ciufulită, obosită.
 Greu de trezit dimineața? Da.
 Într-un picior, ca ”un țârnic în пачка de chibrite”, în microbuze dimineața? Oooo, daaa!
 Mult de învățat? Foarte mult.
 Îmi pare rău că am ales colegiul? NU.

  Nu, nu, nu. Nu-mi pare rău că am ales CNC al ASEM. Și pentru a frecventa un liceu era să mă trezesc cu jumătate de oră mai devreme decât în ultimii 9 ani de școală, și cu siguranță tot era să merg în microbuz într-un picior, în fiecare dimineață. #nu-ipiasta. Nu-s astea diferențele, dar eu nici nu intenționam să  mă axez prea mult pe diferențe. Vreau să vorbesc despre lucrurile care m-au determinat să aleg colegiul, și cele care m-au făcut să-l îndrăgesc.

  Când blogul meu era ”prospăcior”, în luna martie a anului 2012, adică cu aproape 3 ani în urmă, am scris într-un articol câte ceva despre #planuripentruviitor (Iertat să-mi fie modul de exprimare și greșelile de tot soiul. Probabil în 2-3 ani voi cere iertare pentru greșelile care le comit acum ..sper. )
  Așa cum puteți vedea, eu ”eram pornită” în altă direcție. O avalanșă de sfaturi și de observări pe cont propriu, m-au impulsionat să afirm ”Cred că am cam renunțat la obsesia mea de a deveni jurnalist ...” , în articolul ”Ultima zi de toamnă” același an. Pe tot parcursul anului 2013 oscilam între ”ce vreau” și ”ce trebuie” să aleg, ca într-un final să mă opresc la ideea că Relațiile Internaționale ar putea să combine utilul cu plăcutul, în cazul meu. Astfel se face că am ales Turismul (pentru că se pupă bine cu Relațiile Internaționale). Nu știu ce o să urmeze, însă pentru moment eu sunt mulțumită.
Vezi mai jos 5 lucruri pentru care nu-mi pare rău că am ales colegiul:




1. Colegii. În grupa TUR-143 își fac studiile 30 elevi, pe care eu personal îi respect foarte mult. Am reușit să legăm relații de prietenie destul de strânse, având în vedere că ne cunoaștem de nici o lună.

2. Perechile. Dacă în gimnaziu aveam 6-7 lecții pe zi, la colegiu vin cu 3 sau maxim 4 cărți în geantă. A fost o adevărată plăcere să mă acomodez cu orarul perechilor. O pereche durează 80 min, timp suficient să răspundem la tema pentru acasă așa cum trebuie, dar și să înțelegem tema nouă.

3. Profesorii. Cerințele profesorilor în colegiu sunt mari, fapt ce mă motivează să învăț mai mult. Fiecare profesor ține la obiectul său suficient de mult încât să nu accepte ”apușoara” ca răspuns de nota 10, această notă fiind de fapt primită doar pe bine-meritate.
4. #cătăiala prin blocurile ASEM-ului. Dacă pentru unii drumul din blocul D în blocul C și viceversa este obositor, pentru mine e o adevărată plăcere să văd pe orar și câte o literă lângă numărul cabinetului.

5. Mâncare peste tot. Iată puteți să judecați cum vreți acest factor, însă pentru mine chiar a fost o ușurare să văd cu câte #cherdășiuni delicioase e plin primul etaj al blocului C, bufetul din D, pizzeria din B sau chiar cantina din A. De asemenea, la doi pași de blocurile ASEMului se află alte surse alimentare precum Fidesco, Andy,s Pizza, magazinașul cu covrigei calzi, și altele.






6 comments:

  1. Și oare visul de a deveni jurnalist a dispărut totalmente?
    Sau există dorința de a combina turismul și jurnalismul?

    În ziua tehnologiilor informaționale tot mai actual devine înaintarea, dezvoltarea turismului prin articole online, sau chiar proiecte online (site-uri) turistice. Ce deja necesită cunoștințe în domeniul turistic, cît și în cel jurnalistic.

    Deci aș putea spune că nu e timpul de a renunța la "obsesia de a deveni jurnalist..."
    Creativitatea, speranța și încrederea în sine poate realiza orice în această lume, e necesar doar să acționăm.

    ReplyDelete
  2. Nu a dispărut totalmente. Dacă se va ivi oportunitatea să combin turismul cu jurnalismul, nu voi ezita. Dar nici nu vreau să ”presez” prea mult ideea de a deveni un jurnalist. Totul depinde de circumstanțe. :)

    ReplyDelete
  3. Turismul în general include mai multe profesii. Dar care ți-ai ales-o?
    Care este scopul final a acestor 4 ani de "chinuri" la colegiu?

    ReplyDelete
  4. Nu mi-am ales nimic, încă. Eu abia învăț ce e turismul și cu ce se mănâncă el. Nu aș zice că sunt 4 ani de chinuri. Sunt 4 ani productivi, așa sper, iar scopul meu este să mă autodezvolt.

    ReplyDelete
  5. Apreciez atitudinea optimista referitor la colegiu. Dar nu cred ca merita sa pui intr-o lumina atat de pozitiva una din cele mai corupte institutii din Chisinau. Am trecut si eu prin bancile lui CNC

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pe băncile ”lui CNC” de corupție vorbesc doar cei ce-au dat și dau mită. Nimeni nu se bagă în buzunarul tău, nimeni nu te obligă să propui variante de susținere a examenelor. Să știi că am fost avertizată de muuulte ori să nu vin aici, de diferiți oameni. Dar am mers pe ideea mea și chiar s-a adeverit a fi corectă: RESTANȚIERII plătesc în toate colegiile, nu doar în CNC. Problema-i că în CNC sunt restanțieri mai mulți, dat fiind faptul că profesorii nu se joacă la ore, și cer de la copii aceeași atitudine. Cât despre ”corupția dincolo de restanțieri”, chiar puțin îmi pasă . O să vedem în anul 3, la BAC, cine ”se stresează de camere video”. Numai bine. ;)

      Delete