Fac o greșeală mare





  A trecut exact o lună și patru zile de când nu am mai postat nimic - un nou record de absență.  Nu știu cum se face că atunci când am despre ce să scriu - sunt mai puțin activă. Asta-i marea mea greșeală: postez mult după ce evenimentele au avut loc, și foarte succint (o să mă lupt cu asta). De exemplu, abia pe 28 august 2014 am scris câte ceva despre vară, în special iulie și august (aici și aici). Absența mea virtuală a însemnat activitate în viața reală. Nu știu dacă trebuie să-mi pară rău sau bine. Am să rezum rapid ce-am mai făcut și ce urmează să fac.

  26.03 - A fost o zi de joi. Mi-o amintesc pentru că imediat după a partra pereche am mers cu câțiva colegi la un training al Pandei Tur, în cadrul căruia ni s-a propus să luăm parte la participarea acestei agenții de turism la expoziția de la Moldexpo în perioada 02.04.2015 - 05.04.2015. În aceeași zi, imediat după training am mers la un spectacol la Geneza Art și am văzut o minunăție de spectacol: Urșii Panda. Pot numi această zi „Panda Day”.
efecte cum n-am mai văzut la teatru
actorii spectacolui Urșii Panda


27.03 - Am avut frumoasa ocazie să particip la deschiderea celei de-a 12-a ediție UpGreat. Oameni frumoși, oameni interesanți, oameni noi, dar și vechi cunoscuți. În cadrul deschiderii am aflat care urmează a fi agenda proiectului și am fost împărțiți în două grupuri mari numite „valuri”.
P.S: Am mâncat și vată de zahăr. :)) Yummy!
Participanții UpGreat, ediția a 12-a.



Agenda UpGreat


28.03 - Zi de sâmbătă. Ce putea fi mai frumos decât un seminar motivațional din partea Liliei Ojovan - Lilu? :) Am mers, împreună cu Marcela - sora mea - și câteva prietene, la seminarul motivațional „Curajul de a fi tu însuți”. A fost super-bun. Cu siguranță merg și la următorul. Iar imediat după seminar m-am grăbit la Leonard Caffe (drăguț local) să-mi iau semnul de carte, făcut la comandă cu elemente tradiționale + inițialele mele (C! - logo-ul meu de pe blog). 









29.03 - a fost ziua în care au fost sunați finaliștii FLEX. Eu n-am fost sunată. :) Greu a fost, desigur, dar poate că așa e mai bine - nu se știe ce surprize-mi rezervă viitorul.

30.03 - Zi marcată de primul training din ediția a 12-a a proiectului UpGreat. Trainer: Botnaru Vasile. Am primit de la dumnealui și o carte buuuună, numită „Realitatea cu amănuntul” de Iulian Ciocan.

Marți chiar nu mai știu ce-am făcut, iar miercuri - 01.04 am mers la al doilea training, trainer fiindu-mi Dumitru Ciorici.  În aceeași zi am mers din nou la Panda Tur să confirmăm ultimile detalii cu privire la expoziția care urma să înceapă în ziua următoare. Iar după întâlnire, am rămas cu o persoană până la ora 21:00 la sediul agenției și am lucrat la o prezentare Power-Point (vezi în imaginea de mai jos). Îmi amintesc că joi urma să fie o zi grea, așa că m-am ocupat toată noaptea de o însărcinare la limba română și de pregătire pentru evaluare la chimie. A fost o noapte isterică, care am încheiat-o la ora 3:30, 02.04.  Nu știu cum se face că n-am poze din această zi, însă a fost o zi super-încărcată. 
directorul PandaTur - Ion Curmei și managerul Mariana Grăjdeanu,
pe fundal - proiectul despre care am menționat 


02.04, joi - Zi care a început cu ora de română la care mă pregătisem noaptea precedentă, unde am luat un 10 (de care-s mândră, la drept vorbind). A urmat evaluarea la chimie, apoi ...PRIMA ZI DE EXPOZIȚIE, la Moldexpo, urmată de alte trei: 03.04, 04.04, și 05.04. Am explicat potențialilor clienți Panda Tur în ce constă oferta Grecia Low Cost. A fost o experiență frumoasă și, cu siguranță, utilă.
  













6.04, luni - Un nou training UpGreat cu Vladimir Soloviev despre presa scrisă, iar miercuri, 8.04 - cu Iurie Sanduța despre jurmalismul de investigație. Au fost 2 training-uri din care am avut ce învăța. Mi-au plăcut. Tot miercuri mi-a venit prima comandă din internet, despre care o să scriu  într-un articol aparte foarte curând.


07.04, marți - am fost la proiecția filmului „Ce lume minunată” - film autohton, bun.

10.04, joi, ieri - a fost ziua tăticului meu. La mulți ani lui! E cel mai bun! :* Chiar și așa, imediat după perechi, înainte de petrecerea tăticului meu, am mers cu câteva colege la o doamnă veteran (a muncii, cred) care habar n-aveam cum arată. Ajunsă la casa dumneaei am înțeles, de fapt, că și la 72 ani poți arăta ca de 50, poți fi pozitivă, sănătoasă și plină de viață. :)


 



Sper că mi-am prelucrat restanțele. Revin curând cu un articol nou despre experiența mea pe ebay.com și sheinside.com


2 comments:

  1. Mă gîndeam că nu voi mai vedea aici articole. Eram cu gîndul că te-ai descurajat și ai lăsat totul, dar mă bucur să văd prin cîte ai trecut și totuși nu ai uitat de cititorii tăi.
    Aștept de la tine noi proiecte. Și tare îmi este dor de articole "filozofice".
    Și prin cîte nu ai trece, nu uita:
    "Esecul reprezinta planul naturii pentru a te pregati pentru marile responsabilitati ale vietii" - Napoleon Hill

    ReplyDelete
    Replies
    1. Prin câte am trecut? :D De ce să mă descurajez? ))) Te referi la FLEX? :)
      Despre proiecte și aricole ”filozofice”: okay. MULȚUMESC de sugestie, o să am în vedere. Pup. :* :)

      Delete